20 de ani de la fondarea liceului
În aceste superbe zile de toamnă, anotimp în care punem pe cîntar realizările obținute de-a lungul anilor, IPLT „Principesa Natalia Dadiani” împlinește 20 de ani de activitate cu statut de liceu, conform articolului: „Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22 (1967 – 1988), mai apoi Şcoala Naţională nr. 22 (1989 – 1991), este reorganizată în Gimnaziul nr. 1 în baza Dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 174-D din 03.07.1991.
Gimnaziul nr. 1 (1991-1996) este reorganizat în Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” în baza Deciziei Primăriei municipiului Chişinău cu nr. 15/12 din 07.06.1996 și Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 473 din 28.08.1996”.
Cu adîncă recunoștință și deplină bucurie în inimă sărbătorim acest eveniment. Tezaurul liceului îl constituie elevii noștri, care au fericirea de a moșteni valorile spirituale ce s-au înrădăcinat cu anii aici. Remarcabile sunt rezultatele obținute în cadrul concursurilor din sector, municipiu, republică. E de menționat faptul că liceul este printre primele instituții de învățămînt în municipiu, de aceea ne mindrim cu 1804 diplome de bacalaureat, timp de 20 de ani.
Anii de școală nu se uită, ci rămîn gravați în fiecare inimă cu cele mai frumoase amintiri, căci școala este casa și profesorii – părinții, ce-și așteaptă elevii cu dor an de an.
În aceste superbe zile de toamnă, anotimp în care punem pe cîntar realizările obținute de-a lungul anilor, IPLT „Principesa Natalia Dadiani” împlinește 20 de ani de activitate cu statut de liceu, conform articolului: „Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22 (1967 – 1988), mai apoi Şcoala Naţională nr. 22 (1989 – 1991), este reorganizată în Gimnaziul nr. 1 în baza Dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 174-D din 03.07.1991.
Gimnaziul nr. 1 (1991-1996) este reorganizat în Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” în baza Deciziei Primăriei municipiului Chişinău cu nr. 15/12 din 07.06.1996 și Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 473 din 28.08.1996”.
Cu adîncă recunoștință și deplină bucurie în inimă sărbătorim acest eveniment. Tezaurul liceului îl constituie elevii noștri, care au fericirea de a moșteni valorile spirituale ce s-au înrădăcinat cu anii aici. Remarcabile sunt rezultatele obținute în cadrul concursurilor din sector, municipiu, republică. E de menționat faptul că liceul este printre primele instituții de învățămînt în municipiu, de aceea ne mindrim cu 1804 diplome de bacalaureat, timp de 20 de ani.
Anii de școală nu se uită, ci rămîn gravați în fiecare inimă cu cele mai frumoase amintiri, căci școala este casa și profesorii – părinții, ce-și așteaptă elevii cu dor an de an.
Chişinău - oraşul meu
Capitala Republicii Moldova, municipiul Chişinău, unul dintre cele mai mari oraşe din Europa de Sud-Est a luat naştere acum 578 de ani. Evenimentul dat este sărbătorit de către cetăţeni la data de 14 octombrie în fiecare an.
Anul acesta, cu ocazia hramului oraşului autorităţile locale au pregătit un program special pentru locuitorii şi oaspeţii capitalei. Manifestaţiile au început la ora 8:00 cu depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. După deschiderea oficială a sărbătorii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a adresat un mesaj de felicitare pentru cetăţeni. A fost lansat un CD cu melodii celebre despre oraşul Chişinău. Au avut loc expoziţii de pictură, artizanat, grafică şi carte. Festivităţile s-au încheiat cu un concert la care au participat: Thomas Anders, Horia Brenciu.
Un lucru deosebit este participarea colectivului de dans „Mărgăritare” din liceul nostru cu prilejul încheierii Festivalului Internaţional de Dans Popular, ediţia a XVI-a.
Pentru a afla părerea unei persoane despre acest eveniment, ne-am apropiat de D-na Olga Carauş:
Reporter: Cum vi s-a părut organizarea?
D-na Carauş: Foarte frumoasă, bine structurată. S-au implicat nu doar şcolile şi centrele de creaţie, ci şi primăria, televiziunea.
Reporter: Descrieţi în cîteva propoziţii petrecerea de ieri.
D-na Carauş: În fiecare an sărbătoarea este organizată cu o anumită tematică. Anul trecut a fost o tematică italiană, anul acesta s-au promovat tradiţiile şi cultura poporului german.
Reporter: Ce elemente nereuşite aţi observat la evenimentul de ieri?
D-na Carauş: Lipsa urnelor, nu s-au organizat centre de recreaţie pentru copii. S-au format numeroase ambuteiaje. Populaţia nu a fost bine informată despre traficul redirecţionat în această zi.
Repoter: Cum credeţi? Merită să invităm cîntăreţi de peste hotare? De ce să nu promovăm muzica autohtonă?
D-na Carauş: Desigur, merită. Eu am apreciat acest lucru drept un cadou organizat de autorităţi.
Mulţumim autorităţilor pentru organizarea acestei sărbători.
Colegiul de redacție.
Anul acesta, cu ocazia hramului oraşului autorităţile locale au pregătit un program special pentru locuitorii şi oaspeţii capitalei. Manifestaţiile au început la ora 8:00 cu depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. După deschiderea oficială a sărbătorii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a adresat un mesaj de felicitare pentru cetăţeni. A fost lansat un CD cu melodii celebre despre oraşul Chişinău. Au avut loc expoziţii de pictură, artizanat, grafică şi carte. Festivităţile s-au încheiat cu un concert la care au participat: Thomas Anders, Horia Brenciu.
Un lucru deosebit este participarea colectivului de dans „Mărgăritare” din liceul nostru cu prilejul încheierii Festivalului Internaţional de Dans Popular, ediţia a XVI-a.
Pentru a afla părerea unei persoane despre acest eveniment, ne-am apropiat de D-na Olga Carauş:
Reporter: Cum vi s-a părut organizarea?
D-na Carauş: Foarte frumoasă, bine structurată. S-au implicat nu doar şcolile şi centrele de creaţie, ci şi primăria, televiziunea.
Reporter: Descrieţi în cîteva propoziţii petrecerea de ieri.
D-na Carauş: În fiecare an sărbătoarea este organizată cu o anumită tematică. Anul trecut a fost o tematică italiană, anul acesta s-au promovat tradiţiile şi cultura poporului german.
Reporter: Ce elemente nereuşite aţi observat la evenimentul de ieri?
D-na Carauş: Lipsa urnelor, nu s-au organizat centre de recreaţie pentru copii. S-au format numeroase ambuteiaje. Populaţia nu a fost bine informată despre traficul redirecţionat în această zi.
Repoter: Cum credeţi? Merită să invităm cîntăreţi de peste hotare? De ce să nu promovăm muzica autohtonă?
D-na Carauş: Desigur, merită. Eu am apreciat acest lucru drept un cadou organizat de autorităţi.
Mulţumim autorităţilor pentru organizarea acestei sărbători.
Colegiul de redacție.
Natalia Dadiani – profesor notoriu
în învăţămîntul basarabean
în învăţămîntul basarabean
Natalia Dadiani s-a născut la 30 iunie, 1865, în familia unui boier de prin părţile Tighinei. A învăţat la Gimnaziul particular de fete. În timpul anilor de studii s-a dovedit a fi o elevă eminentă, absolvind cu menţiune. Imediat după finisarea gimnaziului a fost invitată să profeseze la Şcoala Particulară de Fete „Narodastavskaia„ din Chişinău, în calitate de învăţător de geografie. Muncitoare şi perseverentă, cu capacităţi intelectuale mari şi har pedagogic vădit, în scurt timp s-a manifestat cu iscusinţă în calitate de pedagog şi în curînd i se propusese funcţia de director al instituţiei. Şcoala pe care o conducea a devenit una de succes, prestigiul instituţiei sporea atît de repede, încît ministerul de resort a semnat un ordin special, prin care Gimnaziul de Fete, a trecut la statutul de Liceul de Fete din Chişinău. Mai apoi, această instituţie de învăţămînt urma să-i poarte numele promotoarei – Liceul de fete „Principesa Natalia Dadiani„.
În anul 1900, Natalia Dadiani a alocat propriile finanţe pentru construirea unui nou edificiu instituţional, astfel încît liceul de fete a fost transferat într-o nouă clădire, proiectată de arhitectul Alexandru Bernardazzi. Ulterior sediul Liceului de Fete a devinit un edificiu monumental cultural şi arhitectonic al Chişinăului, actualmente – Muzeul Naţional de Arte (str. 31 august).
Istoricii spun că Natalia Dadiani a schimbat soarta multor femei de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Educaţia şcolară le-a permis să-şi găsească un loc de muncă, astfel încît să nu mai depindă financiar de cineva. Într-o lume unde se manifestau în mare parte doar bărbaţii, acum un secol în urmă, promotoarea educaţiei basarabene a avut curajul să promoveze dreptul femeilor la educaţie. De altfel, a şi fondat Liceul de Fete în Chişinău (şcoala de opt ani), la absolvirea căruia multe dintre discipolele acestei şcoli au avut menirea de a fi profesoare, deoarece absolventele din acele timpuri erau certificate cu dreptul de a preda imediat după finisarea liceului.
La data de 20 octombrie, 1903, Principesa Natalia Dadiani, una dintre cele mai remarcabile reprezentante a lumii pedagogice basarabene, s-a stins din viaţă. A fost înmormîntată în cimitirul Central de pe strada Armenească, din capitală. Semnificativă şi plină de adevăr este inscripţiunea de pe piatra funerară, care spune: „Neobositei truditoare pe tărâmul învăţământului feminin, neuitatei principese Natalia Dadiani, de la colaboratori şi prieteni„.
Deşi Principesa a trecut în nefiinţă, numele ei va trece în eternitate, printre personalităţilor notorii de la sf. sec. XIX, înc. sec. XX. Impresionanta directoare a liceului pe care l-a condus şi pentru care a investit nu doar propriile fonduri financiare, ci şi suflet, intelect, muncă asidue, Natalia Dadiani a statornicit titlul de promotoare a educaţiei în rîndul femeilor, dîndu-le liceenelor din acea perioadă posibilitatea de a se informa şi afirma. Bucurîndu-se, pe timpuri, atît de dragostea elevelor pe care le educa, cît şi de respectul profund al părinţilor acestora, apreciată la justa valoare de societate, numele Principesei Natalia Dadiani va rămîne pentru vecie în filele istoriei pedagogiei basarabene.
Şcoala fondată de către Natalia Dadiani a mai funcţionat până în 1945. Apoi avea să-şi redeschidă porţile abia peste 52 de ani, însă într-un alt local: sectorul Buiucani, str. Calea Ieşilor 21. În baza solicitării elevilor şi a cererilor părinţilor Gimnaziului nr. 1 (anterior Şcoala nr. 22), din 1996 prin Hotărîrea de Guvern, nr. 473 din 28.08.1996, instituţia este întitulată Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani“.
În anul 1900, Natalia Dadiani a alocat propriile finanţe pentru construirea unui nou edificiu instituţional, astfel încît liceul de fete a fost transferat într-o nouă clădire, proiectată de arhitectul Alexandru Bernardazzi. Ulterior sediul Liceului de Fete a devinit un edificiu monumental cultural şi arhitectonic al Chişinăului, actualmente – Muzeul Naţional de Arte (str. 31 august).
Istoricii spun că Natalia Dadiani a schimbat soarta multor femei de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Educaţia şcolară le-a permis să-şi găsească un loc de muncă, astfel încît să nu mai depindă financiar de cineva. Într-o lume unde se manifestau în mare parte doar bărbaţii, acum un secol în urmă, promotoarea educaţiei basarabene a avut curajul să promoveze dreptul femeilor la educaţie. De altfel, a şi fondat Liceul de Fete în Chişinău (şcoala de opt ani), la absolvirea căruia multe dintre discipolele acestei şcoli au avut menirea de a fi profesoare, deoarece absolventele din acele timpuri erau certificate cu dreptul de a preda imediat după finisarea liceului.
La data de 20 octombrie, 1903, Principesa Natalia Dadiani, una dintre cele mai remarcabile reprezentante a lumii pedagogice basarabene, s-a stins din viaţă. A fost înmormîntată în cimitirul Central de pe strada Armenească, din capitală. Semnificativă şi plină de adevăr este inscripţiunea de pe piatra funerară, care spune: „Neobositei truditoare pe tărâmul învăţământului feminin, neuitatei principese Natalia Dadiani, de la colaboratori şi prieteni„.
Deşi Principesa a trecut în nefiinţă, numele ei va trece în eternitate, printre personalităţilor notorii de la sf. sec. XIX, înc. sec. XX. Impresionanta directoare a liceului pe care l-a condus şi pentru care a investit nu doar propriile fonduri financiare, ci şi suflet, intelect, muncă asidue, Natalia Dadiani a statornicit titlul de promotoare a educaţiei în rîndul femeilor, dîndu-le liceenelor din acea perioadă posibilitatea de a se informa şi afirma. Bucurîndu-se, pe timpuri, atît de dragostea elevelor pe care le educa, cît şi de respectul profund al părinţilor acestora, apreciată la justa valoare de societate, numele Principesei Natalia Dadiani va rămîne pentru vecie în filele istoriei pedagogiei basarabene.
Şcoala fondată de către Natalia Dadiani a mai funcţionat până în 1945. Apoi avea să-şi redeschidă porţile abia peste 52 de ani, însă într-un alt local: sectorul Buiucani, str. Calea Ieşilor 21. În baza solicitării elevilor şi a cererilor părinţilor Gimnaziului nr. 1 (anterior Şcoala nr. 22), din 1996 prin Hotărîrea de Guvern, nr. 473 din 28.08.1996, instituţia este întitulată Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani“.
Şcoala de la Bariera Sculeni –
prima instituţie de învăţămînt public din sector
(de la fondare pînă la stabilirea Independenţei Republicii Moldova)
La începutul secolului al XX-lea problema lichidării analfabetismului în rîndul populaţiei simple din Basarabia devine una prerogativă. Acces la studii, „parte de carte“, aveau în acea perioadă feciorii şi fiicele nobilimii şi a oamenelor înstăriţi, deoarece studiile se făceau în şcoli particulare, private, contra plată. Evident că copiii oamenilor simpli, ai ţărănimii şi muncitorilor de rînd, nu aveau de unde asigura plata pentru studii, aşa dar, rămîneau neşcolarizaţi. În anii 20, populaţia civilă începe să adune fonduri pentru construirea edificiilor educaţionale. Banii adunaţi „mina de la mina“ sunt insuficienţi, contribuţia substantială o constituie donaţiile nobilimii basarabene din acea perioadă. Astfel, în primavara anului 1925, graţie contribuţiei financiare, donaţie impunătoare alocată de către boierului Sturza, în cartierul Bariera Sculeni se pune temelia primei şcoli publice pentru toate categoriile şi păturile sociale. Către finele anului 1927 şcoala publică este practic finisată, urmînd a fi dotată cu mobilier şi utilaj care ar face posibilă activitatea şcolară, desfăşurarea procesului instructiv. Lucrările finale au sfîrşit către 1 septembrie, 1928, dată la care şcoala şi-a deschide larg uşile pentru elevii de la Sculeni. Instituţia cuprindea 4 săli de clasă spaţioase şi un coridor lung, de aproximativ 6 metri, în care se susţineau liturgiile şi rugăciunile şcolare.
În instituţie studiau aproape 70 de elevi, repartizaţi în 4 clase (cite 16-18 copii), îndrumaţi de doi învăţători şi un preot. Tot aici activa şi un diacon, care urmărea disciplina elevilor şi chemarea acestora către „cuvîntul Domnului“ – rugăciune.
În filele istorice din acele timpuri este descris elevul de atunci: „un mic şcolărel, îmbrăcat într-o pereche de pantalonaşi scurţi şi o ie din in confecţionată traditional de mama sa, cu o căciuliţă ruptă, veche, păşeşte desculţ, prin noroiul toamnei reci, către şcoala primară de la Suleni. Pe umăr duce într-o trăistuţă un Abecedar, un problemar de aritmetică şi o tăbliţă cu grif (înlocuitorul caietului). La prima lecţie, ca regulă, copiii învăţau Citirea, la cea de-a doua – Aritmetica, iar la a trei-a – Caligrafia. Clasa a I-a şi a III-a învăţau împreună, cu acelaşi învăţător. Clasele a II-a şi a IV-a – cu cel de-al doilea învăţător, la fel împreună. În timp ce învăţătorul lucrează cu una dintre cele două clase, aflate în sala de studii, cea de-a doua – îşi aşteptă rîndul pentru a fi instruiţi. Celelalte două săli de clase sunt goale, deoarece nu sunt cadre didactice care ar învăţa copiii.
Către 1 septembrie, 1940, 5 învăţători adunase la şcoală toţi copiii din cartier, atît pe cei de vîrstă şcolară, cît şi pe cei ce depăşise vîrsta de şcolarizare. Odată cu „primul clopoţel“, cei aproximativ 100 de elevi au fost repartizaţi în cele 4 săli de clasă, numărul elevilor în fiecare constituind 23-25 de copii. Se întroduc obiectele Muzică şi Educaţie fizică, încep a activa cercuri, în care elevii se înscriau cu mare interes, se organizau diferite activităţi extraşcolare – adevărate sărbătorii pentru copiii sectorului.
Bucuria elevilor a fost, însă, de scurtă durată, căci în anul 1941 începe Marele Război, timp în care au fost bombardate majoritatea edificiilor culturale, economice şi comerciale ale Chişinăului, astfel încît, în sediul Şcolii Primare de la Bariera Sculeni se amplasase armata germană. Gardienii vegheau clădirea din toate părţile. Oamenii ocoleau localul şcolar, cu frică privind de peste drum „străjerii“ fioroşi. Procesul instructiv a fost întrerupt…
În vara anului 1942, în sediul şcolii au început să se citească slujbe bisericeşti, şcoala se transformase în biserică, lăcaş sfînt la care veneau să se roage băştinaşii sectorului. Periodic se desfăşurau şi lecţii, astfel încît copii de la Sculeni mai apucau a avea „parte de carte“. Problema instruirii continuie a elevilor o constituia lipsa cadrelor, căci majoritatea bărbaţilor au fost înrolaţi în rîndul armatei şi trimişi la război, pe de o parte şi lipsa substiţiilor financiare pentru achitarea salariilor învăţătorilor, astfel încît profesorii învăţau elevii gratis, fără a li se achita vre-o remunerare pentru munca depusă, pe de altă parte.
Războiul lua amploare… Lumea – speriată, flămîndă, bombardată… Peste tot larmă, foc, împuşcături. În primăvara anului 1944, Şcoala Primară de la Barier a Sculeni, locul Sfînt, în care se ţineau slujbe bisericeşti şi unde enoriaşii veneau pentru a se ruga, edificiu care ţinea loc de biserică, fu transformat în grajd de cai pentru armată…
Abia după operaţiunea istorică „Chişinău-Iaşi“, din 24 august, 1944, şcoala a fost pusă în administrarea noului director, Ivan Isai Gheşov, care a avut menirea de a reconstrui mai întîi şcoala, a aduce edificiul la condiţia în care copiii ar putea învăţa. Toată populaţia băştinaşă a cartierului, preponderent femeile (bărbaţii, în mare parte, erau la război), au purces la repararea şcolii, la pregătirea spaţiului de studii pentru copiii Sculencii.
La 1 octombrie, 1944, „primul clopoţel“ a sunat din nou în cartierul Bariera Sculeni, adunînd în băncile şcolare peste 100 de învăţăcei – 4 clase, a cite 24-26 de elevi în fiecare.
În anul de studiu 1945-1946, a fost deschisă clasa a V-a, cu un efectiv de 12 elevi. În şcoală au venit învăţători noi, calificaţi pe obiecte de studii, în număr suficient pentru a desfăşura procesul de studii.
Către anul de studii 1946-1947 şcoala număra 7 clase consecutive, fiind dotată cu literatură de specialitate, parţial cu manuale. Numărul manualelor era unul insuficient, dar, copiii aveau totuşi posibilitatea de a învăţa, fie şi cîte doi-trei dintr-o carte. În vara aceluiaşi an de studii, în şcoală a fost organizată o tabăra de odihnă şi însănătoşire pentru elevi. Aceasta a avut o mare importanţă în menţinerea însăşi vieţii copiilor, căci în ţară era întrodus sistemul de asigurare cu pîine pe cartelă, cîte 200 de grame pe zi pentru o persoană, aşa că la şcoală, în tabăra de vară, copiii primeau cel puţin măcar cîte ceva de mîncare în plus… La tabără veneau nu numai elevii înmatriculaţi, ci şi mulţi alţi copii ai cartierului, chiar şi cei care depăşeau vîrsta de şcolarizare. Erau primiţi toţi…
Anul de studii 1947-1948 a fost unul mult mai organizat. În şcoală venise profesori noi, care acopereau programa şcolară pentru toate obiectele de studii. Director al instituţiei a fost numit Gheorghii Stepan Iliaşevici, totodată fiind inaugurată şi funcţia de şef de studii, cu Domnul Macriţchii în frunte, unicul profesor cu studii superioare complete. În acelaşi an de studii s-a mărit considerabil numărul învăţăceilor: pentru prima data în clasa I au fost înmatriculaţi 55 de copii – 2 clase paralele. Către finele anului de studiu, şcoala marcă primul eveniment semnificativ – absolvenţi certificaţi, în număr de 7 elevi.
În anul de studii 1948-1949, în instituţie au venit 60 de copii de clasa I, procesul instructiv se lărgise pînă la opt ani de studii. În clasele mari erau înregistrate cîte două clase în unele parale. Astfel, către anul 1950 în şcoală activau 14 clase, dintre care 8 primare, efectivul de elevi constituind în jur de 400 de copii. Majoritatea profesorilor făcuseră cursuri pedagogice, studii superioare prin corespondenţă, cota de pregătire profesională a cadrelor didactice a crescut considerabil. Procesul instructiv-educativ a fost suplinit cu un nou şef de studii, Doamna Ida Moisei Voliovici, discipolă a Liceului de Fete „Natalia Dadiani“ (promoţia 1938), profesoară de istorie, absolventă a Institutului Pedagogic din Chişinău. O contribuţie considerabilă în procesul instructiv-educativ l-au avut soţii Alexandru Ion şi Olga Ion Busuioc.
Alexandru Ion Busuioc, a făcut studii superioare la Facultatea de Biologie, astfel în şcoală s-au întrodus obiectele de studiu Botanica, Zoologia şi Anatomia separat, iar în cadrul orelor de experiment practic, care aveau funcţia de consolidare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a abilităţilor practice ale elevilor, profesorul a reuşit să organizeze un adevărat laborator botanic: pe terenul aferent şcolii au fost plantate diverse soiuri de pomuşoare, viţă de vie, legume, flori şi chiar o livadă-model. Elevii îşi desfăşurau lecţiile practice pe terenul sus numit, avînd posibilitatea de a experimenta în domeniul botanic pe viu, plantînd şi crescînd legume şi fructe, alături de profesorul său. Pentru rezultate remarcabile pe tărîmul pedagogiei, Alexandru Ion Busuioc a fost decorat cu înaltul titlu de “Învăţător Emerit“ al R.S.S.M. în anul 1962. De decoraţii similare au avut parte încă 2 profesori: Ion Afanasii Melnic, spcializat în turism şi ştiinţe ale ţinutului natal, precum şi Andrei Afanasii Munteanu, învăţător de clase primare.
O data remarcabilă pentru instituţie a fost ziua de 1 septembrie, 1953 – şcoala este redesemnată cu titlul Şcoala Medie de opt ani, cu 16 elevi înmatriculaţi în clasa finală, a VIII-a. Colectivul de profesori constituia un număr de 27 de cadre didactice, iar % calităţii indica 94-97%. Discipolii instituţiei se plasau pe cele mai înalte locuri la concursurile artistice municipal şi republicane în acea perioadă. Cu rezultate remarcabile se puteau mîndri şi elevii participanţi la competiţiile sportive, în special echipa de fete, secţiunea Volei, care a reuşit să se claseze pe locul I şi II mai mulţi ani consecutiv în municipiu, ajungînd, să participe la „Spartachiada“ unională din Moscova.
În anul 1956 şcoala a primit titlul de Şcoala Medie Moldovenească nr. 22 – un eveniment important pentru instituţie, deoarece 13 persoane au devint absolvenţi ai clasei a X-a, 12 fete şi 1 băiat – prima promoţie de absolvenţi a şcolii complete de 10 ani de studii. Studii medii complete atunci au primit: Parascovia Achimova, Eleonora Blanari, Eugenia Gruziţcaia, Natalia Dunai, Raisa Erhan, Tatiana Pladi, Elena Popescu, Valentina Popescu, Nina Rusu, Elena Rotari, Elena Straşnic, Victoria Şendrea şi Nicolae Ţurcan.
Şcoala se bucura de succese, creştea prestigiul, dar şi numărul de elevi al instituţiei: 20 de clase, cu un efectiv total de 600 de elevi. Cu timpul, aceasta deveni neîncăpătoare pentru acoperireia cererilor de admitere din partea părinţilor. În plus, edificiul şi utilajul vechi nu mai făceau faţă necesităţilor desfăşurării procesului instructiv-educativ. Era nevoie de o altă şcoală, mai spaţioasă, cu mai multe săli de clasă, teren aferent amenajat special…
Mare a fost bucuria tuturor, cînd în anul 1964, pe strada Cuibîşev, 21 (actualmente Calea Ieşilor, 21) fu dat în expoatare un nou sediu pentru Şcoala Medie nr 22, o clădire spaţioasă cu o capacitate de a primi 960 de elevi. Edificiul nou cuprindea săli de clasă, laboratoare, teren sportiv amenajat, ateliere pentru desfăşurarea orelor de muncă, sală sportivă şi sală festivă, cantină, cabinete administrative – totul de ce avea nevoie o şcoală modernă, cu un efectiv mare de şcolari, care, către anul 1964-1965 atinsese cota de 1100 de elevi, repartizaţi în 36 de de clase. Se învăţa în două schimburi. Colectivul pedagogic constituia peste 50 de cadre didactice în acea perioadă.
Şcoala Medie nr. 22 a început a fi pur şi simplu invadată de doritori de a studia anume în această instituţie, astfel încît se transferau continuu elevi din tot cartierul: Şcolile nr. 2, 18, 34, 37, 45 şi altele. Motivaţia era una simplă: pe lîngă faptul că condiţiile avantajoase într-un bloc nou de studii atrăgeau copiii şi părinţii acestora, rezultatele procesului instructiv-educativ erau ascendente şi evidente, cel mai important era probabil şi faptul că din anul 1964 şcoala îşi deschisese uşile pentru copiii de origine/vorbitori de limbă rusă, repartizaţi separate în clase cu studierea tuturor obiectelor în limba rusă. Astfel, în instituţie învăţau 600 de elevi moldoveni şi 500 de elevi ruşi. Instituţia a fost întitulată Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22.
Între anii de studii 1966-1968 instituţia a fost condusă de către Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă“ din Chişinău.
Succesorul său, pentru anii de studii 1968-1972, a fost Victoria Pascari, profesor de matematică.
Odată cu numirea în funcţie a noului director, Taisia Panfilov, în anul 1972, instituţia a cunoscut un nou val de reuşite şi rezultate ascendente. Absolventă a Şcolii Pedagogice de la Orhei, veni în instituţie în calitate de învăţător, iniţial, iar după absolvirea studiilor superioare prin corespondenţă deveni profesor de limbă română (moldovenească, pe atunci). Se încadrase foarte repede în colectiv, iar discipolii săi marcau rezultate destul de înalte. Şcoala deveni un model, o adevărată forgerie de Cadre, un Centru experimental al Universităţii de Stat din Chişinău, reuşind să educe cu adevărat pedagogi remarcabili, care ulterior au devenit Profesori eminenţi, directori de şcoli, funcţionari ai Direcţiilor de Învăţămînt, Profesori Universitari, funcţionari ai Ministerului Educaţiei din R.M. În acelaşi timp, instituţia începuse din nou să se claseze pe cele mai înalte locuri la concursurile municipale şi chiar unionale. Delegaţii din toate ţările ex-sovietice veneau continuu în instituţie, stabilindu-se un partenereat inter-şcolar unional. Anume în această perioadă se stabili sistemul de instruire pe cabinete de studii, cu laboratoare experimentale pentru toate obiectele predate separat. Şcoala trecuse la un program cu regim semiintern, un lucru absolut necesar pentru copiii ai căror părinţi lucrau în 2-3 schimburi (inclusiv noaptea), căci aceştia erau supravegheaţi, asiguraţi garantat cu alimentaţie la şcoală. Unul dintre cele mai grandioase proiecte, pentru care Şcolii Ruso-moldoveneşti nr. 22 i se înmînă Diplomă de mulţumire de către însuşi de la secretarul general al U.R.S.S., Leonid Brejnev, a fost „La construcţie cu toată clasa“, atunci cînd elevii claselor a X-a, alături de diriginta Georgeta Petrovici, au ieşit să participe activ la reconstruirea oraşului Chişinău, după cutremurul devastator din 1977, care a distrus practic 1/3 din clădirile oraşului. Ulterior, d-na Panfilov a fost numită director la cea mai mare instituţie preuniversitară din municipiu, în acea periodă, Şcoala Medie nr. 25 (actualmente Liceul Teoretic „O. Ghibu“).
Pentru succese remarcabile în calitate de director şi profesor, Dumneaei obţinuse Distincţii de Stat de cel mai înalt rang: Eminent al Învăţămîntului, Învăţător Emerit al R.S.S.M., cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare“ şi „Drapelul Roşu de Muncă“.
Tradiţiile prodigioase de calitate şi performanţă în învăţămînt, au fost susţinute în continuare de noul director, instituit în funcţie din anul 1982, Doamna Ana Gheorghiţa – absolventă a instituţiei, profesoară de limbă şi literatură rusă, care de la 17 ani, deîndată după absolvire, lucra în Școala nr. 22 în calitate de instructor de pioneri, iniţial. În 1976 a absolvit UPS „I. Creangă”. Sub conducerea dumneaei, din 1983 instituţia deveni Şcoală-pilot, Centru experimental aferent Institutul de Cercetare în Pedagogie şi UPS „I. Creangă“ din Chişinău (cu care se colaborează pînă în ziua de azi), în cadrul căruia se organizau cursuri de instruire practică şi calificare pentru profesorii şi managerii din toată ţara. În anii 1986-1987 se obţinuse redimensionarea educaţiei estetice în instituţie, începîndu-şi activitatea primele clasele cu profil teatral, muzical-coral, coregrafic, artă plastică.
Un merit deosebit în vederea Renaşterii Naţionale din instituţie îi revine Doamnei director, deoarece din anul 1988, Școala nr. 22 trece la învăţarea şi introducerea grafiei latine, cînd profesorii şi elevii studiază limba română din Abecedarele româneşti, sunt invitaţi profesori din România, sub „acoperire“ de schimb de experienţă, un lucru absolut riscant, care trăgea după sine chemarea la organele de resort, pentru a da lămuririle de rigoare. Din anul de studiu 1989-1990 şcoala, printre primele şi practic unicele instituţii preuniversitare de învăţămînt, trece la denumirea Şcoala Naţională nr.22. Ecourile administrării de succes al instituţiei de către Ana Gheorghiţa urmează, căci Dumneaei este director în continuare, inclusiv actualmente.
Sursa de informare: scrierile personale
ale ex-directorului Școlii nr. 22,
Gheorghe Iliaşevici
Realizator: Liliana Panfilov
Retrospectivă în perspectivă
1928 – 1946 – Şcoală Primară;
1946 – 1953 – Şcoală de 7-8 ani;
1953–1956 – Şcoala medie de opt ani;
1956 – 1962 – Şcoala Medie Moldovenească nr. 22;
1964 – deschiderea sediului nou al instituţiei;
1964 – 1989 – Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22;
1989 – 1991 – Şcoala Naţională nr. 22;
1991 – 1996 – Gimnaziul nr. 1;
1993 – deschiderea unui nou sediu pentru instruirea claselor primare (actualmente Şcoala primară „A. Ursu”);
1996 – în prezent – Liceul Teoretic “Principesa Natalia Dadiani”
2000 – deschiderea Blocului B (fosta Grădiniţă nr.95);
2011 – deschiderea Paraclisului “Sfînta Cuvioasa Parascheva”;
2013 – înălţarea Răstignirii Mîntuitorului Iisus Hristos.
Părinţii spirituali ai instituţiei (directorii, în succesiune)
1944-1947 – Ivan Isai Gheşov;
1947-1966 Gheorghe Ileşevici, professor
de limbă şi literature moldovenească,
veteran de război;
1966-1968 – Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă“, Chişinău;
1968-1972 – Victoria Pascari, profesor
de matematică;
1972-1982 – Taisia Panfilov, profesor de limbă
şi literatură moldovenească, Învăţător Emerit
al RSSM, Eminent al Învăţămîntului,
Cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare”, „Drapelul Roşu al Muncii”;
1982-curent – Ana Gheorghiţa, profesor
de limbă şi literatură rusă, grad didactic
şi managerial Superior, Eminent al Învăţămîntului Public,
Cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare”, „Gloria Muncii”.
Pro-eminenţii instituţiei
(date statistice despre eliberarea actelor de studii absolvenţilor instituţiei)
Şcoala Medie Moldovenească nr. 22
Promoţia a I-a – 13 absolvenţi (a. 1956);
Promoţia a II-a – 10 absolvenţi (a. 1957);
Promoţia a III-a – 17 absolvenţi (a. 1958);
Promoţia a IV-a – 18 absolvenţi (a. 1959);
Promoţia a V-a – 16 absolvenţi (a. 1962);
Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22
Promoţia a VI-a – 32 absolvenţi (a. 1967);
Promoţia a VII-a – 47 absolvenţi (a. 1968);
Promoţia a VIII-a – 69 absolvenţi (a. 1969);
Promoţia a IX-a – 68 absolven ţi (a. 1970);
Promoţia a X-a – 75 absolvenţi (a. 1971);
Promoţia a XI-a – 93 absolvenţi (a. 1972);
Promoţia a XII-a – 99 absolvenţi (a. 1973);
Promoţia a XIII-a – 107 absolvenţi (a. 1974);
Promoţia a XIV-a – 93 absolvenţi (a. 1975);
Promoţia a XV-a – 89 absolvenţi (a. 1976);
Promoţia a XVI-a – 86 absolvenţi (a. 1977);
Promoţia a XVII-a – 67 absolvenţi (a. 1978);
Promoţia a XVIII-a – 51 absolvenţi (a. 1979);
Promoţia a XIX-a – 60 absolvenţi (a. 1980);
Promoţia a XX-a – 53 absolvenţi (a. 1981);
Promoţia a XXI-a – 40 absolvenţi (a. 1982);
Promoţia a XXII-a – 21 absolvenţi (a. 1983);
Promoţia a XXIII-a – 57 absolvenţi (a. 1984);
Promoţia a XXIV-a – 49 absolvenţi (a. 1985);
Promoţia a XXV-a – 53 absolvenţi (a 1987);
Promoţia a XXVI-a – 52 absolvenţi (a. 1988);
Şcoala Naţională nr. 22:
Promoţia a XXVII-a – 48 absolvenţi (a. 1989);
Promoţia a XXVIII-a – 28 absolvenţi (a. 1990);
Promoţia a XXIX-a – 25 absolvenţi (a. 1991).
Din următorul an de studiu, Şcoala Naţională nr. 22 este reorganizată în Gimnaziul nr. 1 în baza Dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 174-D din 03.07.1991.
Gimnaziul nr. 1:
Promoţia a I-a – 17 absolvenţi (a. 1992);
Promoţia a II-a – 19 absolvenţi (a. 1994);
Promoţia a III-a – 42 absolvenţi (a. 1995);
Promoţia a IV-a – 44 absolvenţi (a. 1996);
Promoţia a V-a – 72 absolvenţi (a. 1997).
În continuare, Gimnaziul nr. 1 este reorganizat în Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani“ în baza Deciziei Primăriei municipiului Chişinău cu nr. 15/12 din 07.06.1996, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 473 din 28.08.1996.
Liceul Teoretic
„Principesa Natalia Dadiani“:
Promoţia a I-a – 18 absolvenţi (a. 1999);
Promoţia a II-a – 74 absolvenţi (a. 2000);
Promoţia a III-a – 94 absolvenţi (a. 2001);
Promoţia a IV-a – 82 absolvenţi (a. 2002);
Promoţia a V-a – 147 absolvenţi (a. 2003);
Promoţia a VI-a – 145 absolvenţi (a. 2004);
Promoţia a VII-a – 117 absolvenţi (a. 2005);
Promoţia a VIII-a – 129 absolvenţi (a. 2006);
Promoţia a XI-a – 159 absolvenţi (a. 2007);
Promoţia a X-a – 120 absolvenţi (a. 2008);
Promoţia a XI-a – 91 absolvenţi (a. 2009);
Promoţia a XII-a – 104 absolvenţi (a. 2010);
Promoţia a XIII-a – 116 absolvenţi (a. 2011);
Promoţia a XIV-a – 97 absolvenţi (a. 2012);
Promoţia a XV-a – 72 absolvenţi (a. 2013).
Astfel, pe parcursul anilor de studii instituţia a promovat:
29 de promoţii a Şcolii Medii nr. 22;
5 promoţii a Gimnaziului nr. 1;
15 promoţii a Liceului Teoretic
„Principesa Natalia Dadiani“.
În total, 1626 de persoane au absolvit instituţia şi au primit atestate de absolvire a studiilor medii, în perioada anilor 1956-1997.
În cadrul liceului au absolvit 1564 de persoane, care au primit Diplome de Bacalaureat în perioada anilor 1999 – 2013.
De la fondare şi pînă în anul curent au primit documente de studii medii (atestate şi Diplome de BAC) 3191 absolvenţi.
În perioada anilor 1962-1991, Ministerul de Învăţămînt emitea premieri speciale pentru succese remarcabile la învăţătură (eminenţi) şi purtare/educaţie admirabilă. Astfel, absolvenţilor eminenţi li se înmînau „Medalii de Aur“ şi „Medalii de Argint“.
Merită remarcaţi cei mai buni elevi absolvenţi din acea perioadă:
Ţurcan Mihail – a. 1962 – Medalie de Argint;
Chirtoca Nicolae – a. 1970 – Medalie de Aur;
Tihmanovscaia Valentina – a. 1971 – Medalie de Aur;
Gherţenştein Ida – a. 1971 – Medalie de Aur;
Rotar Vladimir – a. 1974 – Medalie de Aur;
Basu Valentina – a. 1975 – Medalie de Aur;
Zamaneagră Ludmila – a. 1976 – Medalei de Aur;
Zuba Nina – a. 1977 – Medalie de Aur;
Tihmanovscaia Tatiana – a. 1977 – Medalie de Aur;
Darii Svetlana – a. 1980 – Medalie de Aur;
Panfilov Victor – a. 1980 – Medalie de Aur;
Ereomenco Ala – a. 1980 – Medalie de Aur;
Iordachi Lilia – a. 1981 – Medalie de Aur;
Rotaru Svetlana – a. 1981 – Medalie de Aur;
Sturza Larisa – a. 1981 – Medalie de Aur;
Semeonova Liudmila – a . 1981 – Medalie de Aur;
Penicova Elmira – a. 1982 – Medalie de Aur;
Peteorchin Boris – a. 1982 – Medalie de Aur;
Vladco Igor – a. 1982 – Medalie de Aur;
Vescu Lilia – a . 1982 – Medalie de Aur;
Efteni Natalia – a. 1982 – Medalie de Aur;
Croitoru Tamara – a. 1982 – Medalie de Aur;
Rusu Vitalii – a. 1983 – Medalie de Aur;
Barbu Lilian – a. 1984 – Medalie de Aur;
Vasiliu Angela – a. 1984 – Medalie de Aur;
Golub Ionel – a. 1984 – Medalie de Aur;
Moldovanu Serghei – a. 1984 – Medalie de Aur;
Panfilov Vladimir – a. 1984 – Medalie de Aur;
Covali Victoria – a. 1984 – Medalie de Aur;
Lozan Natalia – a. 1985 – Medalie de Aur;
Sicinscaia Angela – a. 1985 – Medalie de Aur;
Banuh Stela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iacovleva Elena – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iacovleva Irina – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iascişina Oxana – a. 1987 – Medalie de Argint;
Buciațcaia Angela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Postoroncă Stela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Sochirca Lilia – a. 1987 – Medalie de Argint;
Botnari Valeriu – a. 1988 – Medalie de Argint;
Mania Sorin – a. 1988 – Medalie de Aur;
Sofronovici Angela – a. 1988 – Medalie de Argint;
Ţîmbaliuc Marcel – a. 1988 – Medalie de Argint;
Caraman Angela – a. 1989 – Medalie de Argint;
Corobca Valentina – a. 1989 – Medalie de Argint;
Liulenova Inga – a. 1989 – Medalie de Argint;
Hristev Eugeniu – a. 1989 – Medalie de Aur;
Strijacov Victor – a. 1989 – Medalie de Argint;
Trigub Cornelia – a. 1990 – Medalie de Aur;
Guvir Rodica – a. 1990 – Medalie de Argint;
Nastas Cornelia – a. 1990 – Medalie de Argint;
Vieru Vadim – a. 1990 – Medalie de Argint;
Grosu Veaceslav – a . 1990 – Medalie de Argint;
Zuba Mariana – a. 1990 – Medalie de Argint;
Botnaru Liudmila – a. 1991 – Medalie de Argint.
prima instituţie de învăţămînt public din sector
(de la fondare pînă la stabilirea Independenţei Republicii Moldova)
La începutul secolului al XX-lea problema lichidării analfabetismului în rîndul populaţiei simple din Basarabia devine una prerogativă. Acces la studii, „parte de carte“, aveau în acea perioadă feciorii şi fiicele nobilimii şi a oamenelor înstăriţi, deoarece studiile se făceau în şcoli particulare, private, contra plată. Evident că copiii oamenilor simpli, ai ţărănimii şi muncitorilor de rînd, nu aveau de unde asigura plata pentru studii, aşa dar, rămîneau neşcolarizaţi. În anii 20, populaţia civilă începe să adune fonduri pentru construirea edificiilor educaţionale. Banii adunaţi „mina de la mina“ sunt insuficienţi, contribuţia substantială o constituie donaţiile nobilimii basarabene din acea perioadă. Astfel, în primavara anului 1925, graţie contribuţiei financiare, donaţie impunătoare alocată de către boierului Sturza, în cartierul Bariera Sculeni se pune temelia primei şcoli publice pentru toate categoriile şi păturile sociale. Către finele anului 1927 şcoala publică este practic finisată, urmînd a fi dotată cu mobilier şi utilaj care ar face posibilă activitatea şcolară, desfăşurarea procesului instructiv. Lucrările finale au sfîrşit către 1 septembrie, 1928, dată la care şcoala şi-a deschide larg uşile pentru elevii de la Sculeni. Instituţia cuprindea 4 săli de clasă spaţioase şi un coridor lung, de aproximativ 6 metri, în care se susţineau liturgiile şi rugăciunile şcolare.
În instituţie studiau aproape 70 de elevi, repartizaţi în 4 clase (cite 16-18 copii), îndrumaţi de doi învăţători şi un preot. Tot aici activa şi un diacon, care urmărea disciplina elevilor şi chemarea acestora către „cuvîntul Domnului“ – rugăciune.
În filele istorice din acele timpuri este descris elevul de atunci: „un mic şcolărel, îmbrăcat într-o pereche de pantalonaşi scurţi şi o ie din in confecţionată traditional de mama sa, cu o căciuliţă ruptă, veche, păşeşte desculţ, prin noroiul toamnei reci, către şcoala primară de la Suleni. Pe umăr duce într-o trăistuţă un Abecedar, un problemar de aritmetică şi o tăbliţă cu grif (înlocuitorul caietului). La prima lecţie, ca regulă, copiii învăţau Citirea, la cea de-a doua – Aritmetica, iar la a trei-a – Caligrafia. Clasa a I-a şi a III-a învăţau împreună, cu acelaşi învăţător. Clasele a II-a şi a IV-a – cu cel de-al doilea învăţător, la fel împreună. În timp ce învăţătorul lucrează cu una dintre cele două clase, aflate în sala de studii, cea de-a doua – îşi aşteptă rîndul pentru a fi instruiţi. Celelalte două săli de clase sunt goale, deoarece nu sunt cadre didactice care ar învăţa copiii.
Către 1 septembrie, 1940, 5 învăţători adunase la şcoală toţi copiii din cartier, atît pe cei de vîrstă şcolară, cît şi pe cei ce depăşise vîrsta de şcolarizare. Odată cu „primul clopoţel“, cei aproximativ 100 de elevi au fost repartizaţi în cele 4 săli de clasă, numărul elevilor în fiecare constituind 23-25 de copii. Se întroduc obiectele Muzică şi Educaţie fizică, încep a activa cercuri, în care elevii se înscriau cu mare interes, se organizau diferite activităţi extraşcolare – adevărate sărbătorii pentru copiii sectorului.
Bucuria elevilor a fost, însă, de scurtă durată, căci în anul 1941 începe Marele Război, timp în care au fost bombardate majoritatea edificiilor culturale, economice şi comerciale ale Chişinăului, astfel încît, în sediul Şcolii Primare de la Bariera Sculeni se amplasase armata germană. Gardienii vegheau clădirea din toate părţile. Oamenii ocoleau localul şcolar, cu frică privind de peste drum „străjerii“ fioroşi. Procesul instructiv a fost întrerupt…
În vara anului 1942, în sediul şcolii au început să se citească slujbe bisericeşti, şcoala se transformase în biserică, lăcaş sfînt la care veneau să se roage băştinaşii sectorului. Periodic se desfăşurau şi lecţii, astfel încît copii de la Sculeni mai apucau a avea „parte de carte“. Problema instruirii continuie a elevilor o constituia lipsa cadrelor, căci majoritatea bărbaţilor au fost înrolaţi în rîndul armatei şi trimişi la război, pe de o parte şi lipsa substiţiilor financiare pentru achitarea salariilor învăţătorilor, astfel încît profesorii învăţau elevii gratis, fără a li se achita vre-o remunerare pentru munca depusă, pe de altă parte.
Războiul lua amploare… Lumea – speriată, flămîndă, bombardată… Peste tot larmă, foc, împuşcături. În primăvara anului 1944, Şcoala Primară de la Barier a Sculeni, locul Sfînt, în care se ţineau slujbe bisericeşti şi unde enoriaşii veneau pentru a se ruga, edificiu care ţinea loc de biserică, fu transformat în grajd de cai pentru armată…
Abia după operaţiunea istorică „Chişinău-Iaşi“, din 24 august, 1944, şcoala a fost pusă în administrarea noului director, Ivan Isai Gheşov, care a avut menirea de a reconstrui mai întîi şcoala, a aduce edificiul la condiţia în care copiii ar putea învăţa. Toată populaţia băştinaşă a cartierului, preponderent femeile (bărbaţii, în mare parte, erau la război), au purces la repararea şcolii, la pregătirea spaţiului de studii pentru copiii Sculencii.
La 1 octombrie, 1944, „primul clopoţel“ a sunat din nou în cartierul Bariera Sculeni, adunînd în băncile şcolare peste 100 de învăţăcei – 4 clase, a cite 24-26 de elevi în fiecare.
În anul de studiu 1945-1946, a fost deschisă clasa a V-a, cu un efectiv de 12 elevi. În şcoală au venit învăţători noi, calificaţi pe obiecte de studii, în număr suficient pentru a desfăşura procesul de studii.
Către anul de studii 1946-1947 şcoala număra 7 clase consecutive, fiind dotată cu literatură de specialitate, parţial cu manuale. Numărul manualelor era unul insuficient, dar, copiii aveau totuşi posibilitatea de a învăţa, fie şi cîte doi-trei dintr-o carte. În vara aceluiaşi an de studii, în şcoală a fost organizată o tabăra de odihnă şi însănătoşire pentru elevi. Aceasta a avut o mare importanţă în menţinerea însăşi vieţii copiilor, căci în ţară era întrodus sistemul de asigurare cu pîine pe cartelă, cîte 200 de grame pe zi pentru o persoană, aşa că la şcoală, în tabăra de vară, copiii primeau cel puţin măcar cîte ceva de mîncare în plus… La tabără veneau nu numai elevii înmatriculaţi, ci şi mulţi alţi copii ai cartierului, chiar şi cei care depăşeau vîrsta de şcolarizare. Erau primiţi toţi…
Anul de studii 1947-1948 a fost unul mult mai organizat. În şcoală venise profesori noi, care acopereau programa şcolară pentru toate obiectele de studii. Director al instituţiei a fost numit Gheorghii Stepan Iliaşevici, totodată fiind inaugurată şi funcţia de şef de studii, cu Domnul Macriţchii în frunte, unicul profesor cu studii superioare complete. În acelaşi an de studii s-a mărit considerabil numărul învăţăceilor: pentru prima data în clasa I au fost înmatriculaţi 55 de copii – 2 clase paralele. Către finele anului de studiu, şcoala marcă primul eveniment semnificativ – absolvenţi certificaţi, în număr de 7 elevi.
În anul de studii 1948-1949, în instituţie au venit 60 de copii de clasa I, procesul instructiv se lărgise pînă la opt ani de studii. În clasele mari erau înregistrate cîte două clase în unele parale. Astfel, către anul 1950 în şcoală activau 14 clase, dintre care 8 primare, efectivul de elevi constituind în jur de 400 de copii. Majoritatea profesorilor făcuseră cursuri pedagogice, studii superioare prin corespondenţă, cota de pregătire profesională a cadrelor didactice a crescut considerabil. Procesul instructiv-educativ a fost suplinit cu un nou şef de studii, Doamna Ida Moisei Voliovici, discipolă a Liceului de Fete „Natalia Dadiani“ (promoţia 1938), profesoară de istorie, absolventă a Institutului Pedagogic din Chişinău. O contribuţie considerabilă în procesul instructiv-educativ l-au avut soţii Alexandru Ion şi Olga Ion Busuioc.
Alexandru Ion Busuioc, a făcut studii superioare la Facultatea de Biologie, astfel în şcoală s-au întrodus obiectele de studiu Botanica, Zoologia şi Anatomia separat, iar în cadrul orelor de experiment practic, care aveau funcţia de consolidare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a abilităţilor practice ale elevilor, profesorul a reuşit să organizeze un adevărat laborator botanic: pe terenul aferent şcolii au fost plantate diverse soiuri de pomuşoare, viţă de vie, legume, flori şi chiar o livadă-model. Elevii îşi desfăşurau lecţiile practice pe terenul sus numit, avînd posibilitatea de a experimenta în domeniul botanic pe viu, plantînd şi crescînd legume şi fructe, alături de profesorul său. Pentru rezultate remarcabile pe tărîmul pedagogiei, Alexandru Ion Busuioc a fost decorat cu înaltul titlu de “Învăţător Emerit“ al R.S.S.M. în anul 1962. De decoraţii similare au avut parte încă 2 profesori: Ion Afanasii Melnic, spcializat în turism şi ştiinţe ale ţinutului natal, precum şi Andrei Afanasii Munteanu, învăţător de clase primare.
O data remarcabilă pentru instituţie a fost ziua de 1 septembrie, 1953 – şcoala este redesemnată cu titlul Şcoala Medie de opt ani, cu 16 elevi înmatriculaţi în clasa finală, a VIII-a. Colectivul de profesori constituia un număr de 27 de cadre didactice, iar % calităţii indica 94-97%. Discipolii instituţiei se plasau pe cele mai înalte locuri la concursurile artistice municipal şi republicane în acea perioadă. Cu rezultate remarcabile se puteau mîndri şi elevii participanţi la competiţiile sportive, în special echipa de fete, secţiunea Volei, care a reuşit să se claseze pe locul I şi II mai mulţi ani consecutiv în municipiu, ajungînd, să participe la „Spartachiada“ unională din Moscova.
În anul 1956 şcoala a primit titlul de Şcoala Medie Moldovenească nr. 22 – un eveniment important pentru instituţie, deoarece 13 persoane au devint absolvenţi ai clasei a X-a, 12 fete şi 1 băiat – prima promoţie de absolvenţi a şcolii complete de 10 ani de studii. Studii medii complete atunci au primit: Parascovia Achimova, Eleonora Blanari, Eugenia Gruziţcaia, Natalia Dunai, Raisa Erhan, Tatiana Pladi, Elena Popescu, Valentina Popescu, Nina Rusu, Elena Rotari, Elena Straşnic, Victoria Şendrea şi Nicolae Ţurcan.
Şcoala se bucura de succese, creştea prestigiul, dar şi numărul de elevi al instituţiei: 20 de clase, cu un efectiv total de 600 de elevi. Cu timpul, aceasta deveni neîncăpătoare pentru acoperireia cererilor de admitere din partea părinţilor. În plus, edificiul şi utilajul vechi nu mai făceau faţă necesităţilor desfăşurării procesului instructiv-educativ. Era nevoie de o altă şcoală, mai spaţioasă, cu mai multe săli de clasă, teren aferent amenajat special…
Mare a fost bucuria tuturor, cînd în anul 1964, pe strada Cuibîşev, 21 (actualmente Calea Ieşilor, 21) fu dat în expoatare un nou sediu pentru Şcoala Medie nr 22, o clădire spaţioasă cu o capacitate de a primi 960 de elevi. Edificiul nou cuprindea săli de clasă, laboratoare, teren sportiv amenajat, ateliere pentru desfăşurarea orelor de muncă, sală sportivă şi sală festivă, cantină, cabinete administrative – totul de ce avea nevoie o şcoală modernă, cu un efectiv mare de şcolari, care, către anul 1964-1965 atinsese cota de 1100 de elevi, repartizaţi în 36 de de clase. Se învăţa în două schimburi. Colectivul pedagogic constituia peste 50 de cadre didactice în acea perioadă.
Şcoala Medie nr. 22 a început a fi pur şi simplu invadată de doritori de a studia anume în această instituţie, astfel încît se transferau continuu elevi din tot cartierul: Şcolile nr. 2, 18, 34, 37, 45 şi altele. Motivaţia era una simplă: pe lîngă faptul că condiţiile avantajoase într-un bloc nou de studii atrăgeau copiii şi părinţii acestora, rezultatele procesului instructiv-educativ erau ascendente şi evidente, cel mai important era probabil şi faptul că din anul 1964 şcoala îşi deschisese uşile pentru copiii de origine/vorbitori de limbă rusă, repartizaţi separate în clase cu studierea tuturor obiectelor în limba rusă. Astfel, în instituţie învăţau 600 de elevi moldoveni şi 500 de elevi ruşi. Instituţia a fost întitulată Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22.
Între anii de studii 1966-1968 instituţia a fost condusă de către Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă“ din Chişinău.
Succesorul său, pentru anii de studii 1968-1972, a fost Victoria Pascari, profesor de matematică.
Odată cu numirea în funcţie a noului director, Taisia Panfilov, în anul 1972, instituţia a cunoscut un nou val de reuşite şi rezultate ascendente. Absolventă a Şcolii Pedagogice de la Orhei, veni în instituţie în calitate de învăţător, iniţial, iar după absolvirea studiilor superioare prin corespondenţă deveni profesor de limbă română (moldovenească, pe atunci). Se încadrase foarte repede în colectiv, iar discipolii săi marcau rezultate destul de înalte. Şcoala deveni un model, o adevărată forgerie de Cadre, un Centru experimental al Universităţii de Stat din Chişinău, reuşind să educe cu adevărat pedagogi remarcabili, care ulterior au devenit Profesori eminenţi, directori de şcoli, funcţionari ai Direcţiilor de Învăţămînt, Profesori Universitari, funcţionari ai Ministerului Educaţiei din R.M. În acelaşi timp, instituţia începuse din nou să se claseze pe cele mai înalte locuri la concursurile municipale şi chiar unionale. Delegaţii din toate ţările ex-sovietice veneau continuu în instituţie, stabilindu-se un partenereat inter-şcolar unional. Anume în această perioadă se stabili sistemul de instruire pe cabinete de studii, cu laboratoare experimentale pentru toate obiectele predate separat. Şcoala trecuse la un program cu regim semiintern, un lucru absolut necesar pentru copiii ai căror părinţi lucrau în 2-3 schimburi (inclusiv noaptea), căci aceştia erau supravegheaţi, asiguraţi garantat cu alimentaţie la şcoală. Unul dintre cele mai grandioase proiecte, pentru care Şcolii Ruso-moldoveneşti nr. 22 i se înmînă Diplomă de mulţumire de către însuşi de la secretarul general al U.R.S.S., Leonid Brejnev, a fost „La construcţie cu toată clasa“, atunci cînd elevii claselor a X-a, alături de diriginta Georgeta Petrovici, au ieşit să participe activ la reconstruirea oraşului Chişinău, după cutremurul devastator din 1977, care a distrus practic 1/3 din clădirile oraşului. Ulterior, d-na Panfilov a fost numită director la cea mai mare instituţie preuniversitară din municipiu, în acea periodă, Şcoala Medie nr. 25 (actualmente Liceul Teoretic „O. Ghibu“).
Pentru succese remarcabile în calitate de director şi profesor, Dumneaei obţinuse Distincţii de Stat de cel mai înalt rang: Eminent al Învăţămîntului, Învăţător Emerit al R.S.S.M., cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare“ şi „Drapelul Roşu de Muncă“.
Tradiţiile prodigioase de calitate şi performanţă în învăţămînt, au fost susţinute în continuare de noul director, instituit în funcţie din anul 1982, Doamna Ana Gheorghiţa – absolventă a instituţiei, profesoară de limbă şi literatură rusă, care de la 17 ani, deîndată după absolvire, lucra în Școala nr. 22 în calitate de instructor de pioneri, iniţial. În 1976 a absolvit UPS „I. Creangă”. Sub conducerea dumneaei, din 1983 instituţia deveni Şcoală-pilot, Centru experimental aferent Institutul de Cercetare în Pedagogie şi UPS „I. Creangă“ din Chişinău (cu care se colaborează pînă în ziua de azi), în cadrul căruia se organizau cursuri de instruire practică şi calificare pentru profesorii şi managerii din toată ţara. În anii 1986-1987 se obţinuse redimensionarea educaţiei estetice în instituţie, începîndu-şi activitatea primele clasele cu profil teatral, muzical-coral, coregrafic, artă plastică.
Un merit deosebit în vederea Renaşterii Naţionale din instituţie îi revine Doamnei director, deoarece din anul 1988, Școala nr. 22 trece la învăţarea şi introducerea grafiei latine, cînd profesorii şi elevii studiază limba română din Abecedarele româneşti, sunt invitaţi profesori din România, sub „acoperire“ de schimb de experienţă, un lucru absolut riscant, care trăgea după sine chemarea la organele de resort, pentru a da lămuririle de rigoare. Din anul de studiu 1989-1990 şcoala, printre primele şi practic unicele instituţii preuniversitare de învăţămînt, trece la denumirea Şcoala Naţională nr.22. Ecourile administrării de succes al instituţiei de către Ana Gheorghiţa urmează, căci Dumneaei este director în continuare, inclusiv actualmente.
Sursa de informare: scrierile personale
ale ex-directorului Școlii nr. 22,
Gheorghe Iliaşevici
Realizator: Liliana Panfilov
Retrospectivă în perspectivă
1928 – 1946 – Şcoală Primară;
1946 – 1953 – Şcoală de 7-8 ani;
1953–1956 – Şcoala medie de opt ani;
1956 – 1962 – Şcoala Medie Moldovenească nr. 22;
1964 – deschiderea sediului nou al instituţiei;
1964 – 1989 – Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22;
1989 – 1991 – Şcoala Naţională nr. 22;
1991 – 1996 – Gimnaziul nr. 1;
1993 – deschiderea unui nou sediu pentru instruirea claselor primare (actualmente Şcoala primară „A. Ursu”);
1996 – în prezent – Liceul Teoretic “Principesa Natalia Dadiani”
2000 – deschiderea Blocului B (fosta Grădiniţă nr.95);
2011 – deschiderea Paraclisului “Sfînta Cuvioasa Parascheva”;
2013 – înălţarea Răstignirii Mîntuitorului Iisus Hristos.
Părinţii spirituali ai instituţiei (directorii, în succesiune)
1944-1947 – Ivan Isai Gheşov;
1947-1966 Gheorghe Ileşevici, professor
de limbă şi literature moldovenească,
veteran de război;
1966-1968 – Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă“, Chişinău;
1968-1972 – Victoria Pascari, profesor
de matematică;
1972-1982 – Taisia Panfilov, profesor de limbă
şi literatură moldovenească, Învăţător Emerit
al RSSM, Eminent al Învăţămîntului,
Cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare”, „Drapelul Roşu al Muncii”;
1982-curent – Ana Gheorghiţa, profesor
de limbă şi literatură rusă, grad didactic
şi managerial Superior, Eminent al Învăţămîntului Public,
Cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare”, „Gloria Muncii”.
Pro-eminenţii instituţiei
(date statistice despre eliberarea actelor de studii absolvenţilor instituţiei)
Şcoala Medie Moldovenească nr. 22
Promoţia a I-a – 13 absolvenţi (a. 1956);
Promoţia a II-a – 10 absolvenţi (a. 1957);
Promoţia a III-a – 17 absolvenţi (a. 1958);
Promoţia a IV-a – 18 absolvenţi (a. 1959);
Promoţia a V-a – 16 absolvenţi (a. 1962);
Şcoala Medie Ruso-moldovenească nr. 22
Promoţia a VI-a – 32 absolvenţi (a. 1967);
Promoţia a VII-a – 47 absolvenţi (a. 1968);
Promoţia a VIII-a – 69 absolvenţi (a. 1969);
Promoţia a IX-a – 68 absolven ţi (a. 1970);
Promoţia a X-a – 75 absolvenţi (a. 1971);
Promoţia a XI-a – 93 absolvenţi (a. 1972);
Promoţia a XII-a – 99 absolvenţi (a. 1973);
Promoţia a XIII-a – 107 absolvenţi (a. 1974);
Promoţia a XIV-a – 93 absolvenţi (a. 1975);
Promoţia a XV-a – 89 absolvenţi (a. 1976);
Promoţia a XVI-a – 86 absolvenţi (a. 1977);
Promoţia a XVII-a – 67 absolvenţi (a. 1978);
Promoţia a XVIII-a – 51 absolvenţi (a. 1979);
Promoţia a XIX-a – 60 absolvenţi (a. 1980);
Promoţia a XX-a – 53 absolvenţi (a. 1981);
Promoţia a XXI-a – 40 absolvenţi (a. 1982);
Promoţia a XXII-a – 21 absolvenţi (a. 1983);
Promoţia a XXIII-a – 57 absolvenţi (a. 1984);
Promoţia a XXIV-a – 49 absolvenţi (a. 1985);
Promoţia a XXV-a – 53 absolvenţi (a 1987);
Promoţia a XXVI-a – 52 absolvenţi (a. 1988);
Şcoala Naţională nr. 22:
Promoţia a XXVII-a – 48 absolvenţi (a. 1989);
Promoţia a XXVIII-a – 28 absolvenţi (a. 1990);
Promoţia a XXIX-a – 25 absolvenţi (a. 1991).
Din următorul an de studiu, Şcoala Naţională nr. 22 este reorganizată în Gimnaziul nr. 1 în baza Dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 174-D din 03.07.1991.
Gimnaziul nr. 1:
Promoţia a I-a – 17 absolvenţi (a. 1992);
Promoţia a II-a – 19 absolvenţi (a. 1994);
Promoţia a III-a – 42 absolvenţi (a. 1995);
Promoţia a IV-a – 44 absolvenţi (a. 1996);
Promoţia a V-a – 72 absolvenţi (a. 1997).
În continuare, Gimnaziul nr. 1 este reorganizat în Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani“ în baza Deciziei Primăriei municipiului Chişinău cu nr. 15/12 din 07.06.1996, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 473 din 28.08.1996.
Liceul Teoretic
„Principesa Natalia Dadiani“:
Promoţia a I-a – 18 absolvenţi (a. 1999);
Promoţia a II-a – 74 absolvenţi (a. 2000);
Promoţia a III-a – 94 absolvenţi (a. 2001);
Promoţia a IV-a – 82 absolvenţi (a. 2002);
Promoţia a V-a – 147 absolvenţi (a. 2003);
Promoţia a VI-a – 145 absolvenţi (a. 2004);
Promoţia a VII-a – 117 absolvenţi (a. 2005);
Promoţia a VIII-a – 129 absolvenţi (a. 2006);
Promoţia a XI-a – 159 absolvenţi (a. 2007);
Promoţia a X-a – 120 absolvenţi (a. 2008);
Promoţia a XI-a – 91 absolvenţi (a. 2009);
Promoţia a XII-a – 104 absolvenţi (a. 2010);
Promoţia a XIII-a – 116 absolvenţi (a. 2011);
Promoţia a XIV-a – 97 absolvenţi (a. 2012);
Promoţia a XV-a – 72 absolvenţi (a. 2013).
Astfel, pe parcursul anilor de studii instituţia a promovat:
29 de promoţii a Şcolii Medii nr. 22;
5 promoţii a Gimnaziului nr. 1;
15 promoţii a Liceului Teoretic
„Principesa Natalia Dadiani“.
În total, 1626 de persoane au absolvit instituţia şi au primit atestate de absolvire a studiilor medii, în perioada anilor 1956-1997.
În cadrul liceului au absolvit 1564 de persoane, care au primit Diplome de Bacalaureat în perioada anilor 1999 – 2013.
De la fondare şi pînă în anul curent au primit documente de studii medii (atestate şi Diplome de BAC) 3191 absolvenţi.
În perioada anilor 1962-1991, Ministerul de Învăţămînt emitea premieri speciale pentru succese remarcabile la învăţătură (eminenţi) şi purtare/educaţie admirabilă. Astfel, absolvenţilor eminenţi li se înmînau „Medalii de Aur“ şi „Medalii de Argint“.
Merită remarcaţi cei mai buni elevi absolvenţi din acea perioadă:
Ţurcan Mihail – a. 1962 – Medalie de Argint;
Chirtoca Nicolae – a. 1970 – Medalie de Aur;
Tihmanovscaia Valentina – a. 1971 – Medalie de Aur;
Gherţenştein Ida – a. 1971 – Medalie de Aur;
Rotar Vladimir – a. 1974 – Medalie de Aur;
Basu Valentina – a. 1975 – Medalie de Aur;
Zamaneagră Ludmila – a. 1976 – Medalei de Aur;
Zuba Nina – a. 1977 – Medalie de Aur;
Tihmanovscaia Tatiana – a. 1977 – Medalie de Aur;
Darii Svetlana – a. 1980 – Medalie de Aur;
Panfilov Victor – a. 1980 – Medalie de Aur;
Ereomenco Ala – a. 1980 – Medalie de Aur;
Iordachi Lilia – a. 1981 – Medalie de Aur;
Rotaru Svetlana – a. 1981 – Medalie de Aur;
Sturza Larisa – a. 1981 – Medalie de Aur;
Semeonova Liudmila – a . 1981 – Medalie de Aur;
Penicova Elmira – a. 1982 – Medalie de Aur;
Peteorchin Boris – a. 1982 – Medalie de Aur;
Vladco Igor – a. 1982 – Medalie de Aur;
Vescu Lilia – a . 1982 – Medalie de Aur;
Efteni Natalia – a. 1982 – Medalie de Aur;
Croitoru Tamara – a. 1982 – Medalie de Aur;
Rusu Vitalii – a. 1983 – Medalie de Aur;
Barbu Lilian – a. 1984 – Medalie de Aur;
Vasiliu Angela – a. 1984 – Medalie de Aur;
Golub Ionel – a. 1984 – Medalie de Aur;
Moldovanu Serghei – a. 1984 – Medalie de Aur;
Panfilov Vladimir – a. 1984 – Medalie de Aur;
Covali Victoria – a. 1984 – Medalie de Aur;
Lozan Natalia – a. 1985 – Medalie de Aur;
Sicinscaia Angela – a. 1985 – Medalie de Aur;
Banuh Stela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iacovleva Elena – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iacovleva Irina – a. 1987 – Medalie de Argint;
Iascişina Oxana – a. 1987 – Medalie de Argint;
Buciațcaia Angela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Postoroncă Stela – a. 1987 – Medalie de Argint;
Sochirca Lilia – a. 1987 – Medalie de Argint;
Botnari Valeriu – a. 1988 – Medalie de Argint;
Mania Sorin – a. 1988 – Medalie de Aur;
Sofronovici Angela – a. 1988 – Medalie de Argint;
Ţîmbaliuc Marcel – a. 1988 – Medalie de Argint;
Caraman Angela – a. 1989 – Medalie de Argint;
Corobca Valentina – a. 1989 – Medalie de Argint;
Liulenova Inga – a. 1989 – Medalie de Argint;
Hristev Eugeniu – a. 1989 – Medalie de Aur;
Strijacov Victor – a. 1989 – Medalie de Argint;
Trigub Cornelia – a. 1990 – Medalie de Aur;
Guvir Rodica – a. 1990 – Medalie de Argint;
Nastas Cornelia – a. 1990 – Medalie de Argint;
Vieru Vadim – a. 1990 – Medalie de Argint;
Grosu Veaceslav – a . 1990 – Medalie de Argint;
Zuba Mariana – a. 1990 – Medalie de Argint;
Botnaru Liudmila – a. 1991 – Medalie de Argint.